Poveste din studenție: trezit la realitate de criza economică

Trebuie să-ți fac o mărturisire!

Problema gestionării banilor nu m-a preocupat dintotdeauna. Dimpotrivă.

Multă vreme am fost, pur si simplu, indiferent la capitolul ăsta.

Destul de devreme în viață, indiferența mea față de bani  a luat sfârșit brusc. Și-aproape dintr-o dată. Forțat de împrejurări.

Asta s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani. Vreo 35 la număr.

Pe vremea aceea, eram student în București.

Venind din provincie, provocările au fost multiple. Una dintre ele a fost cea legată de bani, în cel  mai simplu mod posibil: cum să fac pentru a mă descurca cât mai bine?

Eram forțat să găsesc soluții în direcția asta din două motive:

  1. voiam să am mai mulți bani de buzunar pentru că independența pe care o câștigasem plecând de acasă trebuia să vină, în mintea mea, și cu o oarecare independență din punct de vedere financiar. Adică, să reduc, treptat, dependența față de banii pe care mi-i trimiteau părinții.
  2. în perioada studenției mele, România se confrunta cu o inflație de 3 cifre. Prețurile o luaseră razna, crescând, uneori, chiar și de două ori în cursul aceleiași zile. Iar asta însemna cheltuieli mai mari pe care eram nevoit să le acopăr într-un fel.

Vicisitudinile acelei perioade nu m-au descurajat. În ciuda realității dure, am reușit să mă decurc.

Cum am făcut asta?

Prin câteva lucruri simple:

▶ am realizat, mai întâi, că banii primiți de acasă trebuie să-mi ajungă până la finalul lunii. În general, reușisem și până atunci, să gestionez destul de bine situația din punct de vedere financiar.

▶ am început apoi să țin o evidență a banilor cheltuiți. La finalul zilei, scriam într-un carnețel, schematic, toate destinațiile pe care le dădusem banilor mei în intervalul respectiv. Partea bună era că, student fiind, nu aveam prea multe înregistrări de făcut. Era vorba doar de câteva cheltuieli. Îmi amintesc și acum că una dintre ele era nelipsită din însemnările zilnice: țigările.

▶ am înțeles , destul de repede, că era bine să-mi suplimentez veniturile, cel puțin din cele 2 motive de care-ți spuneam mai sus (dorința de independență financiară și creșterile aberante de prețuri care mă puneau în situația de a găsi soluții de contracare).

Până în acel moment, mai avusesm o serie de câștiguri sporadice. Începusem să fac traduceri ale unor articole publicate în revista „Știință și Tehnică”, dar cam atât. Cochetasem. la un moment dat, inclusiv cu ideea de a traduce o carte, dar am renunțat destul de repede. Motivul? Volumul mare de muncă raportat la câștigul pe care urma să-l obțin era nejustificat.

Pornind de aici, am făcut altceva, în premieră absolută ca preocupări generatoare de venit.

Împreună cu un prieten, mergeam la depozite en-gros, căutam marfă și notam prețurile. De la gumă, sucuri și țigări, până la televizoare color de import  (aflate la mare căutare în vremea aceea).

Făceam activitatea asta de câteva ori pe săptămâna. Responsabilitățile noastre nu se limitau doar la a căuta marfă, pentru că, după fiecare incursiune, mai aveam ceva de făcut. Foarte important. Poate chiar mai importan decât acțiunile propriu-zise de prospectare a pieței.

Seara, de la Palatul Telefoanelor, sunam cu taxă inversă pe proprietarul unui mic magazin din orașul nostru natal.

Într-una din vacanțele de vară, ne înțelesesem cu el să-i furnizăm periodic astfel de informații comerciale. Pe baza observațiilor noastre, făceam o listă detaliată cu produsele găsite. La telefon, dădeam citire acelei liste. El ne asculta cu interes și-și lua informațiile de care avea nevoie.

În următoarele zile, venea la București. Asta se întâmpla, de obicei, săptămânal. Odată a venit de două ori în aceeași săptămâna pentru un transport de televizoare.

Cu ocazia sosirii în Capitală a „patronului” nostru, avea loc și ultima noastră activitate, aceea de a-l însoți la depozitele unde găsisem marfa.

Pentru serviciile prestate de colegul meu și de mine, recompensa noastră era o sumă de bani egală, câteodată, cu cea primită de la părinți. În alte cazuri, chiar mai mult de atât.

La vremea respectivă (perioada anilor ‘90 – ‘95), nu auzisem de educație financiară. De fapt, cred că n-auzise nimeni. În plus, habar n-aveam atunci (dar aveam să aflu mult mai târziu) că toate lucrurile astea erau, de fapt, câteva practici sănătoase din domeniul finanțelor personale:

  1. conștientizarea situației financiare
  2. organizare financiară prin monitorizarea cheltuielilor
  3. diversificarea surselor de venit

Mi-au folosit acele preocupări? Fără îndoială. M-au ajutat, în primul rînd, să învăț din experiența proprie, cum să-mi încep și ce-am de făcut pentru a-mi organizez viața (financiară).

Și-am mai înțeles cât e de important să aplici principii sănătoase în tot ce faci. Iar partea frumoasă e că nici n-ai nevoie de educație financiară pentru asta, ci de un singur lucru: bun-simț (common sense).

Între timp, am renunțat la fumat. Cu mulți ani în urmă.