De la confuzie la claritate: cum mi-am transformat finanțele personale

Cu mulți ani în urmă, mă simțeam complet pierdut când venea vorba de bani.

Salariul intra în cont, dar, invariabil, la sfârșitul lunii mă întrebam unde au dispărut toți banii.

Pentru că nu mă alegeam cu nimic.

Aveam datorii, iar economiile erau (aproape) inexistente.

Până într-o zi când am decis că e timpul să-mi iau viața financiară în propriile mâini.

 

Primul pas a fost să-mi desenez ceea ce acum numesc “pătratul finanțelor personale”.

Sună complicat? Nu e deloc așa.

Pentru că nu-i nimic altceva decât o figură geometrică simplă cu patru laturi:

  1. venituri
  2. cheltuieli
  3. datorii
  4. active

 

Acest exercițiu simplu mi-a oferit o perspectivă completă asupra situației mele financiare.

Am început cu veniturile.

Credeam că știu exact cât câștig, dar când am pus totul pe hârtie, am descoperit surse de venit pe care le ignorasem pnâ atunci. Pe lângă salariul lunar, aveam mici venituri din activități ocazionale de consultanță și dividende de la niște acțiuni cumpărate în trecut. La toate astea se adăuga dobânda de la contul meu de economii. Și de care uitasem complet, cu desăvârșire. Așa cum mi se întâmplase și cu toate celelalte.

Sfatul meu? Fă o listă cu absolut toate sursele tale de venit, oricât de mici ar părea.

Următoarea latură a pătratului: cheltuielile. Aici am avut un șoc. Mare. Cel mai mare. Am descărcat extrasele bancare pe ultimele trei luni și am analizat fiecare cheltuială.

Rezultatul? Cheltuiam foarte mult pe lucruri de care nici măcar nu-mi aminteam. Abonamente neutilizate, mese în oraș care se adunau, și cumpărături impulsive online. Dacă te regăsești în această situație, nu te simți prost. N-ai de ce. Dimpotrivă! E punctul ideal de pornire pentru schimbare.

Datoriile reprezentau a treia latură a pătratului meu. Aveam un credit de nevoi personale și un card de credit la care ratasem termenele de plată.

Am făcut o listă cu toate datoriile astea, cu sumele exacte și dobânzile aferente. N-a fost ușor, dar necesar. Dacă ai datorii, fă același lucru. Confruntă-te cu realitatea, oricât de neplăcută ar fi.

Ultima latură, cea a activelor, era aproape goală în cazul meu. În afară de câteva acțiuni cumpărate la îndemnul unui prieten și a unui cont de economii cu o sumă modestă, nu aveam nimic. Faptul c-am realizat asta a fost un punct de cotitură pentru mine.

Cu pătratul complet, am avut o imagine clară a situației mele financiare. Nu era nici pe departe frumoasă, dar cel puțin știam de unde pornesc.

Următorul pas a fost să iau măsuri concrete:

  1. Am creat, pentru prima dată, un buget personal . Am alocat fiecare leu din venituri către categorii specifice: necesități de bază, achitarea datorii și economii. N-am neglijat nici „banii de distracție”, pentru care al stabilit o anumită sumă. Da, am inclus și o categorie pentru lucruri plăcute, pentru că un buget prea strict e sortit eșecului. În sensul că ajungi, la un moment dat, să-l consideri nu doar inutil, ci și pierdere de timp. Iar de aici și până la a renunța complet la el nu-i decât un pas.
  2. M-am ocupat apoi de datorii. Am început cu cardul de credit (unde aveam cea mai mare dobândă). Faptul că vedeam, în fiecare lună, cum scade suma datorată, mă motiva să continui. Și-am făcut așa până la rambursarea integrală a sumelor datorate. După aceea, am trecut la creditul de nevoi personale și am făcut mai multe rambursări anticipate parțiale până l-am lichidat complet. Înainte de termenul final din graficul de rambusare.
  3. Am început să construiesc un fond de urgență, stabilindu-mi ca obiectiv suma de 2.000 de lei. Odată atinsă ținta respectivă, am trecut la constituirea fondului de siguranță. Acesta in urmă e util în multe situații: îți pierzi locul de muncă, sau îți dispare sursa principală de venit, ai o problemă medicală majoră care reclamă cheltuieli semnificative etc. Mi-am stabilit acest fond la o valoare egală cu 6 luni de cheltuieli.
  4. Am învățat despre investiții. Am început cu sume mici în instrumente cu venit fix (care s-au adăugat la vechiul meu portofoliu formta din acele acțiuni deținute deja de dinainte). Apoi, am diversificat treptat.

Nu a fost ușor. Au avut momente când am vrut să renunț, să revin la vechile obiceiuri. Dar micile victorii m-au ținut pe drum. Prima dată când am plătit integral cardul de credit. Ziua în care fondul meu de urgență a atins ținta propusă. Momentul când am realizat că pot face o mică investiție lunară fără să simt o presiune financiară.

Acum, după câțiva ani, situația mea financiară e complet diferită. Am control asupra banilor mei. Datoriile sunt istorie, am ambele fonduri de rezervă (urgență și siguranță) și fac investiții regulate. Adică lunar.

Dincolo de toate astea, cel mai important lucru e că  nu mai simt acea anxietate constantă legată de bani.

Dacă te simți copleșit de situația ta financiară, încearcă exercițiul pătratului. Fii sincer cu tine însuți. Notează totul, oricât de neplăcut ar fi. E primul pas către o viață financiară mai bună.

Ține minte, orice progres, oricât de mic, contează. Poate fi vorba de 50 de lei economisiți într-o lună sau de o datorie mică achitată integral. Bucură-te de aceste mici victorii. Cu timpul, se vor aduna și vor transforma complet situația ta financiară.

Nu lăsa confuzia sau frica să te paralizeze. Începe azi să-ți desenezi propriul pătrat al finanțelor personale.

S-ar putea să fie cel mai important desen pe care l-ai făcut vreodată.